Amiază, Beșalma. În august, soarele încălzește stepa Bugeac atât de mult, încât toate ființele vii – păsări, animale și oameni, printre altele, își găsesc salvarea undeva la umbră. La etajul doi al Casei de Cultură locale, într-o cameră mică, opt oameni s-au adunat pentru repetiție. Fiecare dintre ei este dedicat. Se adună în fiecare sfârșit de săptămână, învață cântece noi; repetă cântecele vechi pentru a nu le uita; comunica pentru ca toti sunt prieteni buni.
„Sedef” – sau în limba rusă „Zhemchuzhina” – un colectiv folcloristic, fondat în 1975 sub conducerea lui Chesea Avraam Petrovici. În 1976, colectivul a primit titlul de asamblu național. Beșalma era considerat cel mat cântător sat. Acum, Beșalma este un exemplu pentru toate celelalte ansambluri muzicale. În urmă cu câteva luni, în vara lui 2019, asamblul a fost condus de Gheorghii Dmitrievici Capaclî – o persoană care merge cu cântecul prin viață.
Georghi Capaclî s-a născut în 1953 în același sat. Și-a cunoscut viitoarea soție în școală, în clasa I. Anul acesta vor sărbători aniversarea a 45 de ani de căsătorie. În total, au patru copii, cel mai tânăr a împlinit 23 de ani în acest an. Toți copiii lor s-au mutat în Rusia. Pe Gheorghii Dmitrievici și Valentina Dmitrievna Capaclî îi unește nu doar numele de familie și o viață în doi, ci și ansamblul lor, pe care îl iubesc și în care cântă împreună.
Steagul Turciei, numeroase diplome de la diverse festivaluri, obiecte tradiționale de uz casnic, un covor găgăuz pe perete – sunt detaliile care se găsesc în sala lor de repetiție. Oameni de vârstă mijlocie, se învârt ținându-se de mâini. În spațiul din jur, aerul vibrează cu cântece găgăuze. Când sună ultima melodie, toți oamenii din această sală se iau de mâină și se închină spectatorului invizibil.
Când toată lumea este plecată, Gheorghii Dmitrievici ia în mâină un caiet vechi și îngălbenit de timp – acesta este cartea lor de cântece, sau cum îl numește: „copiuță”. În acest caiet au fost scrise de mâină peste 70 de cântece pe diverse teme: despre tradițiile găgăuze, despre situațiile de viață și despre război. Unele dintre melodii sunt interpretate la armonică, altele prin a capella. Ansamblul lor a câștigat popularitate largă. Pe lângă turneele prin țară, uneori călătoresc, cu concerte în străinătate. De exemplu, în 2016 au susținut două concerte complete în Turcia.
La ei vin și turiști. Gheorghii Dmitrievici își notează cu deosebită mândrie țările de unde vin oaspeții – din Canada până în Japonia. Cu un respect deosebit, el tratează turiștii din Turcia – este foarte ușor să găsești o limbă comună cu ei fără un traducător, deoarece turcii înțeleg limba găgăuză și găgăuzii înțeleg limba turcă.
Camera miroase a lemn. Gheorghii Dmitrievici se uită la fotografiile vechi de pe raft din turneul lor și își împarte gândurile despre Autonomie, moldoveni și de ce acum totul nu este atât de lin pe cât ne-am dori:
Sunt găgăuz – dar nici măcar nu mă pot prezenta altora. M-am născut aici. Avem chiar cântece: „m-am născut găgăuz, și găgăuz voi muri”. Recent am devenit foarte faimoși – oamenii vin la noi din Japonia, Canada, Germania, Olanda, Anglia chiar și din Africa. Ei se uită că am supraviețuit ca națiune, că ne-am păstrat limba. Limba aproape a dispărut, dar acum există stabilitate. Cracioban, pe vremea când am început să mergem la școală, a început să predea limba găgăuză. De asemenea, a filmat scurtmetraje despre găgăuzi. Acum este ușor pentru că există tehnică dar atunci a fost foarte dificil.
Este important ca oamenii să prietenească întotdeauna ca frați, ca rude. Ca să nu existe dezacorduri între naționalități. Fiecare naționalitate are propriile sale caracteristici, dar trebuie să trăiască împreună. Acest lucru nu deranjează niciodată, dimpotrivă, este mai bine. Omul când simte prietenie, trăiește mai ușor.
Găgăuzia este sudul Moldovei. Avem cele mai aromate fructe și legume, deoarece avem cea mai mare activitate solară, iar acest lucru afectează calitatea oricărui produs care crește pe pământ. Mi se pare că diferența dintre noi [și moldoveni] nu este foarte mare. Avem atât cântece moldovenești, cât și coruri. Suntem pe acest pământ de multă vreme. Când nu exista nici măcar România, exista Moldova Mare, după cum știu eu. Există hărți vechi și acolo totul se vede. Istoria se transmite treptat de la persoană la persoană. Fără a cunoaște trecutul, putem spune că nu există viitor.
„Mi-aș dori ca tinerii să nu mai plece. În ultimii 10 ani, mulți au plecat. La început, au mers doar să câștige bani și se întorceau, apoi au început să se obișnuiască acolo, și asă nu se mai întoarcă. Nu sunt locuri de muncă, fermele sau închis. La noi în fiecare brigadă, câte 3-4 mașini transportau muncitori la muncă, dau erau și 6, 7 și 8 brigăzi. Mecanizarea – totul a funcționat. Acum ce?
Întrebarea lui rămâne în aer. Gheorghii Dmitrievich s-a născut în 1953 în Beșalma. Imediat după absolvirea facultății în 1977, a început să lucreze la colhozul natal – electrician, inginer și mecanic. După prăbușirea Uniunii Sovietice, colhozul a continuat să existe, dar și-a redus semnificativ volumul. În ultimele două decenii, Gheorghii Dmitrievici s-a implicat activ în viața ansamblului său. Gheorghii Dmitrievici aparține acelor oameni datorită cărora identitatea găgăuză s-a păstrat până acum, deoarece muzica populară este o parte integrantă a artei populare. Cântecele sunt transmise din cuvânt în cuvânt, din generație în generație.
