Manifestarea culturii urbane tradiționale este unul dintre aspectele sortite eșecului în contextul restricțiilor, interdicțiilor și a sistărilor de activitate cauzate de pandemie. În perioada de izolare impusă, trupul a fost în continuare hrănit, pe când hrana pentru minte – cultura urbană în sensul socializării cu alții, cu necunoscuții, reuniți prin artă și spectacol, a rămas un aspect neglijat. Librăriile nu și-au sistat activitatea în perioada celui de-al doilea val, însă cinematografele, teatrele și expozițiile au fost închise. Organizatorii de festivaluri, directorii de teatre, curatorii de muzee, ghizii turistici și mulți alții au plătit un preț uriaș în acest an pentru lupta împotriva virusului Covid-19. În prezent, triumful este de partea serialelor și a programelor TV. În aceste zile, încă nu știm prea bine de ce ar trebui să ne așteptăm în contextul revenirii la viața post-pandemie, există oare posibilitatea ca oamenii să se fi obișnuit deja să nu mai frecventeze aceste locuri de cultură publice? Totuși, rămâne ceva ce poate deja fi anticipat pe acest fundal: cultura va avea un rol important în viața de după pandemie. În acest sens poate fi remarcat faptul că deja de ceva timp încoace cultura este considerată a avea un rol tot mai proeminent în dezvoltarea contextelor urbane.
În unele orașe, deja s-a investit mai mult în infrastructura culinară și în carismă urbană, preponderent cu intenția de atragere a turiștilor și de sporire a atractivității în cadrul concurenței la nivel internațional a diferitor destinații. Politicile în domeniul cultural, instituțiile și procesele aferente acestora, de asemenea, au căpătat o poziție de importanță tot mai mare. Această dinamică indică asupra faptului că, în măsura în care politicile culturale urbane vor reuși să își afirme importanța în perioada post-pandemică, cultura va deveni o forță motrice pertinentă, creativă și inter-generațională pentru “revenirea la normalitate” generală în anii ce urmează.
Politicile culturale au o dimensiune formală, administrativă, financiară și managerială. Mobilizarea acestora pentru revigorarea culturii în contextul revitalizării post-pandemice, ar putea fi realizată urmând modelul propus în recomandările UNESCO întitulate „Cultura 2030”. În 2019, UNESCO a lansat indicatorii „Cultura 2030” pentru integrarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în politicile culturale, inclusiv contribuind la atingerea acestora. Deja datorită acestui aspect, recomandările „Cultura 2030” sunt pertinente pentru perioada de recuperare post-pandemică cu respectarea principiilor de dezvoltare durabilă. Cei 22 de indicatori sunt complementari strategiei de dezvoltare durabilă la nivel internațional, subliniind rolul fundamental al culturii drept o forță motrice esențială pentru (re)modelarea unor scenarii noi și încurajarea schimbărilor pozitive prin intermediul proceselor, competențelor și, mai presus de toate, a coeziunii sociale. Ariile tematice vor viza aspecte esențiale ale dezvoltării locale bazate pe cultură, printre care se numără: Mediu înconjurător & Reziliență, Prosperitate & Mijloacele de trai, Cunoștințe &Competențe, Incluziune & Participare.
Aparent este mare probabilitatea ca prin prisma perspectivei post-pandemice vor fi redescoperite realitățile și oportunitățile urbane în termeni de îmbunătățiri aduse proceselor de trai, muncă, dezvoltare, producere, precum și experiența unor forme actualizate ale comunității. În acest fel, cultura va avea o contribuție esențială la promovarea interacțiunii sociale asigurând un proces deschis de edificare și cunoaștere a identităților și a solidarității. Politicile culturale axate pe indicatorii „Cultura 2030” vor consolida aceste procese de re-alocare a spațiilor și de reluare a practicilor de interacțiune socială într-o manieră constructivă.
Din perspectiva orașelor de mărime medie din Italia, pare să fie foarte probabil că prin procesele de re-alocare a spațiilor se va asigura o interconectare a practicilor culturale urbane și rurale (din împrejurimi). O atare transformare pare a fi una foarte probabilă, reieșind din curiozitatea în creștere datorată perioadei pandemice și a deschiderii față de o tranziție de la diviziunea urban-rural către o legătură culturală dintre urban și rural.
Semnele preliminare ale acestei tranziții deja au devenit vizibile înainte de pandemie prin revitalizarea satelor abandonate din zonele îndepărtate ale Italiei unde au fost experimentate noi metode și modele de relații sociale și profesionale, fiind tot mai mult remarcate de public. Un exemplu în acest sens ar putea fi proiectul La Rivoluzione delle Seppie (1) (Revoluția sepiei) din Calabria, Sudul Italiei, unde datorită implicării localnicilor, dar și a migranților, băștinașilor, a studenților naționali și internaționali a fost scoasă în evidență o identitate solidă a satului prin renovarea spațiilor publice, prin organizarea evenimentelor culturale și a atelierelor de lucru la inițiativa localnicilor. În aceeași ordine de idei poate fi remarcat Camposaz (2) (Trentino, nordul Italiei) unde comunitatea locală și-a asumat un rol activ în modelarea spațiului prin conviețuirea cu rezidenții temporari sosiți în scopuri profesionale din afară. De asemenea, proiectul Farm Cultural Park (3) (Favara, Sicilia, sudul Italiei) a susținut acum câțiva ani ideea că dezvoltarea locală prin cultură nu este doar posibilă, ci chiar și dezirabilă, în cazul în care o astfel de practică reușește să aducă oameni noi și idei noi privind modul de trai chiar și în satele cele mai mici, care ar putea astfel să devină puncte de atracție culturală la nivel internațional.
Luca BIZZARRI Guvernul regional al Tirolului de Sud Bolzano, Italia
1. https://larivoluzionedelleseppie.org/
3. https://www.farmculturalpark.com/
(Traducere din limba engleza)
DIALOG PRIVIND SOLUȚII GLOBALE / Despre urbanizare și infrastructură / Soluții sustenabile în contextul pandemiei COVID-19
INTERSECȚII
