Educația multilingvă – un instrument al integrării sociale în Republica Moldova discutată de comunitatea de experți

La 7 februarie, 2025, a avut loc un atelier de lucru intitulat „Promovarea educației multilingve ca instrument de management al diversităţii şi integrării sociale în Republica Moldova”. Obiectivele atelierului au fost discutarea sarcinilor cheie și a abordărilor practice pentru implementarea conceptului de educație multilingvă (EML) în Republica Moldova; identificarea pașilor și acțiunilor prioritare pentru crearea condițiilor necesare implementării educației multilingve.

news

Evenimentul a fost deschis de Valentina Olaru, Secretar de stat în domeniile învățământului general, învățării pe tot parcursul vieții și relațiilor interetnice, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC), care a declarat că prin implementarea eficientă a EML, se urmărește crearea unui sistem de învățământ modern, incluziv și relevant pentru societatea actuală, care să-i pregătească pe elevi pentru a fi cetățeni activi și responsabili într-o lume diversă și multiculturală. „Prin promovarea educației multilingve ne propunem să dezvoltăm competențele lingvistice ale elevilor și să consolidăm coeziunea socială, pregătindu-i să devină cetățeni activi și responsabili într-o societate diversă și multiculturală. Vom continua colaborarea și schimbul de bune practici pentru a avansa acest proces esențial pentru viitorul educației în Republica Moldova”, – a concis dna Secretar de stat.

Totodată, la atelier au participat membrii grupului de lucru pentru implementarea educației multilingve, experți și agenții naționale implicate în implementarea educației multilingve; parteneri ai MEC, Înaltul Comisar al OSCE pentru minoritățile naționale și CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari.

news
news
news
news
news
news
news
news
news
news

În cadrul atelierului participanții au discutat aspecte cheie ale dezvoltării și implementării unei educații multilingve incluzive și durabile, beneficiile educației multilingve pentru societate și pentru elevi. Totodată, în cadrul evenimentului experții au analizat provocările și oportunitățile educației multilingve, beneficiile acesteia pentru elevii alolingvi și impactul asupra societății. De asemenea, experții au evaluat Planul de acțiuni pentru dezvoltarea educației multilingve în Republica Moldova și au formulat recomandări pentru aplicarea programelor bilingve/multilingve în învățământul general.  

„Printr-o colaborare eficientă și un angajament ferm, vom transforma acest program într-un instrument valoros pentru dezvoltarea competențelor lingvistice elevilor noștri alolingvi”, – a susținut Adriana Cazacu, Secretar de stat în domeniile cercetării și inovării, MEC.

Experții au participat la sesiuni de lucru în grup, în care au fost identificate și propuse activități prioritare pentru implementarea Planului de acțiuni. De asemenea, au fost prezentate resurse educaționale utilizate în instituțiile unde este implementat programul de educație multilingvă. 

Anterior, o delegație oficială a Republicii Moldova, formată din reprezentanți ai Guvernului: Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Finanțelor, Agenția Relații Interetnice, instituții de învățământ din Chișinău și autonomia găgăuză, a efectuat o vizită de studiu în Tirolul de Sud (Italia) pentru a analiza modelul regiunii în domeniul educației multilingve și pentru a studia bunele practici europene.

Vizita de studiu a făcut parte din procesul de dialog educațional al CMI, care susține eforturile Ministerului Educației și Cercetării în implementarea Conceptului de Educație Multilingvă în Republica Moldova.

decor
decor
decor
decor
decor