Limba găgăuză (gagauz dili) este limba vorbită de poporul găgăuz și aparține grupului de limbi turcești, și este foarte asemănător cu limba turcă și azeră. Pe glob locuiesc aproximativ 180 de mii de vorbitori ai limbii găgăuze – cei mai mulți dintre ei locuiesc în Autonomia găgăuză. În Moldova, există două dialecte principale – din Ceadîr-Comrat și Vulcănești. Dialectul Ceadîr-Comrat stă la baza limbii literare moderne găgăuze. Limba găgăuză și-a dobândit statutul de limbă scrisă abia în 1957, mai întâi în variantă chirilică, iar în 1996 – în latină. Contrar credinței populare că limba găgăuză este amenințată cu dispariția, în ultimii sute de ani aceasta evoluează – se scriu cărți și poezii, muzicienii scriu muzică nouă și versuri la cântece, totuși, fără îndoială, există o amenințare de dispariție într-o oarecare măsură – copiii și tinerii trec treptat la alte limbi, părăsesc țara natală. Dar oameni de artă, artiști și scriitori, cu operele lor continuă să mențină cultura, nepermițându-i să fie uitată.
Gheorghii Topal este un poet care scrie în limba rusă și găgăuză, cunoscut nu numai în Găgăuzia, ci și în străinătate. De-a lungul anilor de muncă, a publicat mai multe colecții de poezii, în colaborare cu un alt poet găgăuz – Ivan Milev: „Lumina cerului” în 2016 și „Dorința sufletului” în 2020. Talentul său a fost remarcat și în străinătate – el a fost nominalizat la premii de mai multe ori, în Federația Rusă: „Poetul anului 2016” și „Moștenire 2017”. A participat la Antologia literaturii rusești în 2018 după care zece dintre poeziile sale au fost publicate. Gheorghii Topal este și autorul imnului orașului Vulcănești.
Gheorghii Topal s-a născut la 6 mai 1980 în Vulcănești. A fost fascinat de muzică și poezie încă din copilărie – a studiat la o școală de muzică în clasa de acordeon. După școală a intrat în Colegiul pedagogic din Comrat. Primele poezii, dedicate ținutului natal, au apărut încă în anii de facultate. El a fost inspirat de natura Bugeacului – stepă, peisaje plate. L-a inspirat atât de mult încât a început să scrie foarte mult. Și acest lucru ar fi trecut neobservat dacă într-un moment profesoara sa, Maria Feodorovna, nu ar fi observat acest lucru. În 1995, în una dintre redacțiile „Noutățile Găgăuziei” a decis să publice unul din poemele sale. Prietenii săi (ai lui Gheorghe) l-au susținut și făcut comentarii foarte încurajatoare, iar Gheorghii a început să scrie și mai mult.
Gheorghii a dansat în grupul Colegiului pedagogic, iar în 1997 a plecat în Turcia pentru marele festival al popoarelor turce. Acest moment a fost punctul său de plecare – îi plăcea foarte mult Turcia și a plecat la Istanbul pentru a trăi și a lucra. La Istanbul a început să compună o altfel de poezie. Era plină de dorul de casă și de singurătate. Au început să fie publicate în ziarul local „Panorama”. În acest ziar, i-a fost dedicată o pagină întreagă, ca prezentare a operei sale. Numărul publicațiilor a crescut atât de mult încât a fost publicat și în edițiile turcești. Dar chiar dacă avea succes, gândurile de a se întoarce în patrie au devenit din ce în ce mai aprinse.
Poți fi în centrul atenției, poți comunica în fiecare zi cu oameni noi, să participi la evenimente interesante dar totuși, golul din sufletul tău poate să-l umple doar casa ta, rudele, persoanele dragi și prietenii.
Gheorghii topal
„Acesta este dorul de casă … nu aș mai putea trăi departe de casă. Simți singurătate peste tot – o poți simți chiar și în cel mai mare oraș, chiar și atunci când ești înconjurat de o mulțime de oameni. Tu ești singur în lumea ta interioară. Poți fi în centrul atenției, poți comunica în fiecare zi cu oameni noi, să participi la evenimente interesante dar totuși, golul din sufletul tău poate să-l umple doar casa ta, rudele, persoanele dragi și prietenii. Acest lucru e de neprețuit.
Ce visezi când esti la Istanbul? Casa, părinții. Eram foarte atașat de țara natală, iar aceste prime poezii sunt despre pământul meu, despre mama mea, despre tatăl meu. Prima mea dragoste, la fel, a rămas în patrie. A fost o separare de tot ceea ce era natal, de tot ceea ce mă ținea în țară și am suferit mult. Unii tineri pleacă și, ca o frunză, zboară, purtați de vânt. Acolo unde vântul este mai lin, se opresc și își găsesc refugiu.
Când m-am întors din Turcia, am început să fac agricultură aici. Într-adevăr, atunci când cu propriile mâini creșteți ceva, înțelegi cât de valoros și cât de important este să atingi pământul și să îl simți – să îi simți energia. Am acumulat ceva bani, am cumpărat un microbuz și am început să lucrez câte puțin. Mai întâi cu părinții mei, apoi m-am căsătorit – am o soție minunată Olesea, apoi s-a născut fiica mea, Mașa.
Apoi am început să studiez Sfintele Scripturi, Biblia, am înțeles că Dumnezeu există peste tot. Este un miracol, cum dintr-o mică sămânță care cade pe acest pământ, poate crește tot ce îți dorești. Mă întreb cum se poate întâmpla acest lucru de la sine? Studiind treptat cuvântul lui Dumnezeu, am ajuns la concluzia că Dumnezeu este un Creator și, în această lume, pe lângă lucrurile materiale trebuie să ai și o bază spirituală. Iată așa am venit la Dumnezeu. Am început să scriu poezii pe teme religioase. De fapt, a fost o explozie în munca mea.
În zilele noastre puțini oameni se gândesc la spiritualitate și la rădăcinile lor. Lipsa banilor, globalizarea, trezesc în oameni dorința de a pleca în căutarea unui viitor mai bun. Și aceasta este o mare problemă în Găgăuzia, ca și în toată Moldova, de altfel, – plecarea populației tinere, abile, energice. Acei oameni care și-ar putea aduce propria contribuție aici, în Găgăuzia. Lipsa încrederii agravează și mai mult situația. Încrederea că aici, în țara ta, te poți hrăni pe tine și familia ta. Ei nu văd viitorul pe care îl pot avea aici pe pământul lor.
Totuși, Bugeac este patria noastră istorică, dar mai întâi a existat Dobrogea. Strămoșii noștri au venit din Bulgaria – din Dobrogea. O parte a rămas pe teritoriul României, o parte pe partea Bulgariei. La Varna, până la începutul secolului al XIX-lea, au trăit aproximativ 80-85% din găgăuzi. Varna a fost capitala despotismului dobrogean. Surprinzător, dar acum oamenii care locuiesc acolo practic nu se simt ca găgăuzi. Unii probabil au și numele de familie găgăuz dar se numesc deja bulgari. Tinerii foarte rar vorbesc limba găgăuză.
În Bugeac erau oameni cu un spirit mai revoluționar. Au putut să fie uniți. 150 mii – nu sunt 10-20 mii, care sunt împrăștiați în diferite locuri. Într-adevăr, a fost o anumită forță unificatoare, care a fost capabilă să ridice spiritul oamenilor și să se transforme în mișcarea – Gagauz Halkî.
În 1957, în URSS, se scria în limba găgăuză chiar și în școli începuse să se predea în limba găgăuză. Dar din păcate acest lucru a durat doar de câțiva ani. Părinții noștri au văzut că dezvoltarea limbii găgăuze nu progresa. În multe școli a avut loc asimilarea cu poporul rus, moldovenesc, cu ucrainean. Se adoptă obiceiuri și culturi. Găgăuzii își pierd identitatea – iar acest lucru îi face să fie mai uniți”.
Ce îi deosebește pe găgăuzi de alte naționalități? În primul rând, limba – originală și frumoasă.
gheorghii topal
„Suntem puțini, dar găgăuzii s-au unit în orice moment. Știau să găsească acel moment pentru a se uni în jurul unei idei. Acest lucru ne-a unit ca națiune și am simțit umărul fiecăruia dintre noi. Ce îi deosebește pe găgăuzi de alte naționalități? În primul rând limba – originală, frumoasă – limba găgăuză. Da, s-ar putea să rămânem găgăuzi, încă pentru o vreme, fără limba găgăuză, nu vom mai fi găgăuzi adevărați. Doar cunoscând limba, găgăuzul poate fi numit pe bună dreptate un adevărat găgăuz. Ca de exemplu, un moldovean fără limba moldovenească – se poate considera moldovean în sensul complet al cuvântului?
Per general oamenii noștri sunt foarte talentați. Avem cântăreți de operă, oameni de știință și scriitori care scriu proză pe teme istorice. Sunt poeți care scriu poezie și romane. Recent, Maria Georgievna Cheosea, a publicat o carte excelentă în limba găgăuză – „Bazbei tamîslî”. Generația adultă păstrează cumva identitatea găgăuză, limba găgăuză. Cei mai tineri însă, folosesc rar limba găgăuză. Tinerii folosesc mai mult limba rusă, în care scriu muzică modernă. Limba găgăuză și arta este o raritate”.
Cunoașterea mai multor limbi dezvoltă personalitatea, dezvoltă perspectivele unei persoane și o îmbogățește.
gheorghii topal
„Cu toate acestea dezvoltarea limbii găgăuze evoluează, și acest lucru mă bucură. Recent, au apărut dicționare pe diferite teme, vocabularul se dezvoltă. Apar noi publicații noi și monografii. Sper că acest lucru va îmbogăți limba găgăuză, și va fi folosită mai activ în viața de zi cu zi.
Cunoașterea mai multor limbi dezvoltă personalitatea, dezvoltă perspectivele unei persoane și o îmbogățește. Cunoașterea limbilor oferă noi oportunități. Dacă o persoană cunoaște limba găgăuză, poate comunica cu peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume. Găgăuzii trebuie să cunoască și limba de stat, dar pentru acest lucru este nevoie de finanțare.
Înțelegem că fără limba de stat nu putem evolua și tot timpul vom rămâne cumva în spatele societății a acestui stat. Vedem că toate materialele de stat, importante, sunt publicate în limba de stat. Când candidezi pentru un loc de muncă, pentru orice post, se cere: „cunoașterea limbii de stat”, chiar și pe teritoriul Găgăuziei. Acest lucru este foarte binevenit și important.
Limba rusă, de asemenea, joacă un rol important, ea rămâne limba de comunicare. Ea este prezentă în viața noastră de zi cu zi – filme, televiziune, presa scrisă. De asemenea, este limba principală de predare în majoritatea școlilor.
Trebuie să insuflăm copiilor noștri ideea că multilingvismul este o bogăție! Putem pas cu pas să începem de la grădiniță. Nu este neapărat să ștergem tot ce este vechi și să aducem lucruri noi. Cred că este posibil să îi învățăm pe copiii găgăuzi, și limba găgăuză și limba de stat. Mai dificil este să înveți generația adultă, dar din copilărie – este posibil. Copiii absorb repede și ușor. Spre exemplu fiica mea, după grădiniță, poate comunica cu ușurință în limba găgăuză. Noi, în familie, comunicăm în limba găgăuză. Acum ea învață într-o școală moldovenească, și vorbește perfect limba moldovenească. Așa am decis și suntem foarte bucuroși de decizia noastră. Noi înțelegem că viitorul în țara noastră, fără a cunoaște limba de stat, nu are multe perspective”.
În muzeul local de istorie al orașului Vulcănești, unde am înregistrat acest interviu, timpul părea că s-a oprit. Exponatele care arată cum era viața în acest loc cu mulți ani în urmă, au înghețat în așteptarea continuării fascinantei povești – a durat mai mult de o oră, fără nici cea mai scurtă pauză. Gheorghii în cele din urmă revine la poezia sa:
„Cel mai des scriu poezii dimineața. Mereu mă trezesc foarte devreme, vorbesc cu Dumnezeu, mă rog, studiez cuvântul lui Dumnezeu, după care vin poeziile. Aceste momente sunt minunate și uimitoare. Simt recunoștință pentru că aceste momente există. Și atunci încep să scriu cu inspirație”...
