***
Există diferite moduri prin care oamenii pot cunoaște mai multe despre cultura găgăuză. Cel mai bine este să vizitați regiunea atunci când are loc o sărbătoare națională, ca de exemplu, Hederlez sau Kasîm, sau să faceți o excursie la locurile turistice găgăuze – acestea sunt diverse crame și peisaje frumoase de stepă. În astfel de călătorii, veți putea observa involuntar semne concrete ale culturii găgăuze, de la fațada caselor rurale până la întâlniri întâmplătoare cu localnicii, care sunt foarte ospitalieri. Desigur, o astfel de călătorie v-ar permite să vă apropiați de Autonomia găgăuză. Dar dacă doriți să cunoașteți cultura acestui popor, și să înțelegeți mai bine regiunea, cea mai bună opțiune este să mergeți la muzeul găgăuz. În Găgăuzia, există multe muzee și toate sunt interesante în felul lor. În acest articol, vom vorbi despre primul muzeu găgăuz, care este și cel mai mare, atât ca dimensiune, cât și ca importanță. Fără îndoială, acesta este „Muzeul național de istorie și etnografie din Găgăuzia, numit în cinstea lui Dmitrii Caracioban”. Muzeul este situat în Beșalma.
Dmitrii Caracioban – un pionier
Existența muzeelor găgăuze, în multe privințe, nu numai cel din Beșalma, a devenit posibilă datorită unei persoane talentate – Dmitrii Caracioban. El s-a născut în 1933 la Beșalma într-o familie de creștini săraci. În tinerețe, a părăsit țara natală și a intrat la Colegiul de construcții din Harkov, iar după aceea a plecat să facă seviciul militar în armata din Extremul Orient. A lucrat ca profesor și bibliotecar, a studiat la școala de arte. În 1959 a intrat la Institutul literar M. Gorky din Moscova (devenind astfel primul scriitor profesionist găgăuz). Și în același an, poeziile sale au fost publicate în colecția “Bugactan seslar” (“Vocile din Budjak”), care a deschis epoca literaturii profesionale găgăuze.
Întorcându-se în patrie, a început să strângă materiale etnografice despre poporul găgăuz. Dl Caracioban era un geniu și stăpânea diferite tipuri de arte: el se ocupa cu sculptura, pictura, scria poezii, filma documentare. El a simțit foarte subtil oamenii și timpul în care a trăit. Ocupându-se în paralel cu diferite tipuri de creativitate, el era foarte îngrijorat de faptul că sunt puțini găgăuzi, iar acest popor unic cu o istorie interesantă poate dispărea dacă nu se întreprinde nimic.
Pentru a împiedica acest lucru, el a decis să creeze primul muzeu istoric și etnografic din lume al poporului găgăuz. Până în acel momment, existau, fără îndoială, mici muzee. În școli, profesorii de istorie adunau materiale, dar în 1966 muzeul din Beșalma și-a deschis porțile, devenind astfel primul mare muzeu organizat din Găgăuzia. Desigur, acest lucru a avut nevoie de timp și a fost o sarcină foarte dificilă pentru Dmitrii Caracioban. El a studiat foarte atent lucrările muzeelor, a abordat acest subiect cu toată seriozitatea. Pe atunci, o cunoștea pe Ludmila Alexandrovna Pocrovskaia – turcolog, orientalist, doctor în științe filologice, profesor, cercetător al limbii și culturii poporului găgăuz. Ei s-au ajutat reciproc în orice mod posibil în activitățile lor.
Însuși Dmitrii Caracioban a elaborat un proiect pentru un mare muzeu. El s-a dăruit întru-totul construcției, uitând de el și de familia sa. Într-o zi a urcat la mansardă și a spus: “Sunt atât de fericit încât mi se pare că, dacă aș sări, nu voi cădea, ci voi zbura”.
Visul său, ca în aceste săli de muzeu să vină turiști din întreaga lume, ca în Beșalma să se audă limbi din întreaga lume, ca toată lumea să știe despre poporul găgăuz, s-a împlinit.
Dmitrii Caracioban nu numai că a colectat singur exponatele, ci i-a inspirat și pe alții să facă acest lucru. Oamenii din satele vecine au început să îi aducă exponate în ciuda lipsei de transport. El s-a angajat într-o ocupație dificilă pentru acea vreme – a corespondat cu oamenii de știință europeni, a scris bulgarilor și polonezilor, au început să vină scrisori și pentru el, comunitatea științifică a devenit interesată de munca lui.
El a fost foarte inspirat de lucrările lui Valentin Mașkov, om de știință-etnograf rus, locotenent general, membru angajat al Societății Geografice Imperiale Ruse. Dmitrii i-a reînregistrat cărțile, tome întregi, astfel încât acestea să rămână în muzeu.
Dmitrii Caracioban era foarte exigent cu el însuși. Putea munci ani de zile la unele lucrări, apoi să le distrugă în 5 minute, pentru că își schimba părerea despre o lucrare, vedea în ea un aspect nou. Soția sa, Zinaida, a jucat un rol important în prezervarea operelor, picturilor și sculpturilor sale. Când vedea că punea deoparte ceva pentru a fi distrus, ea le ascundea într-un aragaz vechi sau în ungherul mansardei.
În timpul vieții sale, a înregistrat multe filme care pot fi văzute doar la muzeu. Cel mai des se vizualizează documentarul despre riturile de nuntă ale găgăuzilor. Deși filmul are doar 12 minute, a durat 5 ani până la finalizare. În timpurile noastre, a camerelor digitale compacte, este dificil să ne imaginăm câtă muncă titanică a depus Dmitrii Caracioban. În anii 1960, se filma pe pelicule iar camerele erau voluminoase și grele. Dmitrii trebuia să transporte toate echipamentele pe jos prin satul Ialpug până la Congaz, unde aduna materiale.
De îndată ce auzea că undeva era vreo nuntă, se ducea imediat acolo. Adesea oamenii nu erau mulțumiți de acest lucru și nu îi permitea să filmeze. Credeau că dacă cineva interferează cu ritualurile căsătoriei, ar putea aduce ghinion. Oamenii erau foarte sensibili când era vorba de obiceiurile lor și nu doreau niciun străin prin preajmă. Adesea, Dmitrii, se întorcea de la nunți flămând și obosit, dar fericit: “Când mă gândesc, ce lucru valoros am în mâini și în ce se va transforma această lucrare”!
Dmitrii Caracioban și-a dedicat întregul suflet muzeului. A avut un impact uriaș asupra oamenilor din jurul său și el însuși a tratat fiecare persoană, fie că era un păstor sau un șef, ca pe un fenomen unic. El a spus că fiecare suflet este o lume întreagă, doar vorbește cu o persoană. După întâlnirea cu el, o persoană lua aripi și înțelegea semnificația lui în această lume. Oamenii veneau constant la muzeu pentru a vorbi cu el.
În 1986, Dmitrii Caracioban a trecut în neființă. A trăit o viață strălucitoare, el a lăsat ca moștenire o contribuție neprețuită privind păstrarea și dezvoltarea culturii și identității găgăuze. Există oameni care privesc departe în viitor, simt timpul și momentul. O astfel de persoană era Dmitri Caracioban. El a pus bazele tendinței ce ține de păstrarea poporului găgăuz ca grup etnic, după care au început să apară muzee în diferite orașe și sate din Găgăuzia. Orice muzeu istoric și etnografic este o oportunitate de a privi trecutul propriu sau al altuia, fără de care nu poate exista viitor.
Muzeul în prezent
Muzeul numit după Caracioban este situat chiar în centrul orașului Beșalma, chiar la câțiva metri de biserică, prin urmare, este foarte ușor să de găsit. Dacă îl ocoliți, în fața ochilor se deschide o panoramă largă spre valea râului Ialpug, care se întinde din satul Ialpug spre nord și se varsă în iazul Ialpug din Ucraina. Dacă priviți în direcția opusă, spre vârful dealului, puteți vedea o moară de vânt care a fost păstrată încă din anii 1930 – aceasta este o altă atracție a satului Beșalma. În fața muzeului este ridicat un monument în cinstea lui Dmitrii Caracioban.
Toți vizitatorii muzeului, care au anunțat în prealabil despre vizita lor, sunt întâmpinați la prag cu pâine și sare, după cum este obiceiul local. Dacă vii la Beșalma vara, când este foarte cald, vei fi deosebit de încântat să te afli în răcoarea confortabilă a unei căsuțe găgăuze. Atenția dvs. va fi captată cu 4 săli mari și o sală de conferințe, unde puteți viziona filme documentare.
Fiecare sală conține exponate pe un anumit subiect. Astfel, în prima sală sunt colectate artefacte care spun povestea originii poporului găgăuz. Acestea sunt documente, cărți și instrumente păstrate. A doua sală este sala de etnografie. Aceasta redă curtea găgăuză – ustensile de uz casnic, tradiții și sculpturi. Apropo, în ciuda faptului că aceasta este a doua sală, puteți ajunge imediat în această sală, intrând pe ușa din față a muzeului. A treia și a patra sală povestesc despre război, foamete și formarea Găgăuziei, despre apariția și formarea alfabetului găgăuz și scrierea acestuia. Muzeul povestește despre activitățile creative ale poeților, scriitorilor și artiștilor locali. Operele lor pot fi văzute în sala a patra. Și, desigur, în muzeu puteți vedea picturi și sculpturi efectuate de Dmitrii Caracioban. A cincea sală este o sală de conferințe unde sunt derulate filme. Pe lângă filme, există o expozoție de artefacte care povestesc despre tradiții și obiceiuri, despre perioada șamanismului, despre sărbătorile antice pe care oamenii le celebrau cu câteva secole în urmă. În total, muzeul deține aproximativ 20 de mii de exponate care povestesc despre diferite perioade și evenimente semnificative din istoria Găgăuziei.
Muzeul este conceput în așa fel încât vizitatorul să facă un cerc din prima sală până într-a cincea, iar părăsind a cincea sală, să se afle pe coridorul de unde a început vizita. De obicei excursia durează aproximativ o oră, dar ți se crează senzația că tocmai te-ai întors dintr-o călătorie aventuroasă.
De ce sunt importante muzeele?
Muzeul Caracioban este foarte popular. Turiști din toată lumea au vizitat aceste ziduri, dar ceea ce nu este mai puțin important, muzeul este interesant nu numai pentru turiștii străini. Este vizitat de oameni din toată Găgăuzia, școlarii sunt aduși aici în excursii, iar găgăuzii adulți care încă nu l-au vizitat, doresc să-l viziteze. Despre motivul pentru care acest muzeu este atât de important, am discutat cu Maria Ivanovna Capaclî, colaborator științific în cadrul muzeului.
„Se spune adesea că acesta este Muzeul satului Beșalma, dar nu este nici pe departe așa. Acesta este Muzeul național istoric și etnografic găgăuz, numit după Dmitrii Caracioban. Desigur, dacă în unele localități există un centru cultural de așa nivel, cu un material atât de bogat, este de o mare importanță.
Oaspeții din toată lumea vin să ne viziteze, vor să vadă cum trăiesc oamenii noștri. Turiștii sunt invitați la casele localnicilor, unde oaspeții fac fotografii despre cum oamenii găgăuzi lucrează, cum se relaxează în timpul sărbătorilor. Toate acestea se împrăștie în lumea întreagă.
Maria Ivanovna Capaclî
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Valentin Mașkov a lucrat la Beșalma. A compilat dicționare și dialecte ale găgăuzilor, toate materialele au fost colectate aici. Dacă oamenii vor să știe cine sunt găgăuzii, ei vin la Beșalma„.
“Studenții vin aici pentru a-și pregăti tezele, oamenii de știință pentru a colecta materiale pentru articolele lor științifice. Ținem conferințe științifice. La noi lucrează fiica lui Dmitrii Caracioban, Liudmila Dmitrievna Caracioban-Marin. Dacă ea află că undeva există vreo lucrare științifică sau vreun exponat valoros pentru noi, ea face tot posibilul ca să completeze colecția muzeului. Pe an, fiecare angajat trebuie să aducă la muzeu 10 exponate. Exponatele sunt aduse și de localnici, în special de persoanele în vârstă, de multe ori au multe lucruri interesante în casele lor. Le facem poze, le luăm date și completăm colecția„.
„Anul trecut a fost liniștit, dar chiar și în acea vară oamenii au găsit ocazia să vină și să viziteze muzeul nostru. În principal din Chișinău și din nordul Moldovei. Am aflat mai multe unii despre alții – poporul moldovenesc și cel găgăuz. Avem multe în comun, de exemplu, avem sărbătoarea Pipiruda, iar moldovenii au Paparuda. Există unele diferențe în felul în care le sărbătorim, dar foarte mici„.
„Au fost să ne viziteze gagauzii Bauri. Ei locuiesc la Moscova și spuneau: „Suntem atât de departe de patria noastră încât ne chinuie întrebarea – cine suntem? Nu ne cunoaștem pe noi înșine”. Ei și-au pus un scop, ca imediat ce ajung în Găgăuzia, în primul rând, să viziteze muzeul nostru. Au fost foarte mulțumiți și au spus că vor reveni cu siguranță. Stilul lor de viață s-a schimba puțin, pentru că trăiesc printre oameni cultură diferită, dar în muzeu am atins cel mai important lucru – spiritul găgăuz pe care îl au„.
„Simțim că muzeul este necesar. El unește tot poporul. Oriunde ar merge oamenii noștri, doresc să se întoarcă acasă și să viziteze muzeul nostru cel puțin măcar o dată, ca pelerini„.
